Tatal celuilalt copil - Parinoush Saniee
Despre Tatal celuilalt copil - Parinoush Saniee
Celebrarea varstei de douazeci de ani ofera tanarului Shahab prilejul introspectiei asupra copilariei lui, o perioada marcata de conflicte in familie din pricina refuzului sau de a vorbi, dar si de relatia tensionata cu tatal sau. `Tatal celuilalt copil` ilustreaza, prin viziunea a doua personaje, viata familiei tipice din clasa de mijloc a Iranului in care fiecare sufera, in felul sau, sub greutatea rolului impus de traditie. Naser, tatal lui Shahab, e convins ca datoria in familie inseamna asigurarea unui confort material, in acelasi timp ignorand nevoile afective ale copiilor si sotiei. Mama lui Shahab, Maryam, isi sacrifica munca si cariera pentru a avea grija de gospodarie si de cei trei copii, iar frustrarea si sentimentele de neimplinire care o macina umbresc viata de familie. Atunci cand mutenia lui Shahab e interpretata de adulti ca fiind semn al deficientelor mintale, se acutizeaza neajunsurile dintre membrii familiei. Treptat, Shahab isi pierde increderea in el insusi, simtind ca a esuat in datoria filiala si astfel ajungand la concluzia ca nu e, de fapt, copilul tatalui lui.
De-a lungul cartii, prin dinamica din familie dar si din raportul acesteia cu societatea, sunt surprinse diverse momente dintre Shahab si ai sai, cum se raporteaza fiecare la acest copil, lupta interioara a baiatului la nedreptatile pe care le traieste. Printre temele si ideile abordate se remarca: tatal care isi proiecteaza reusitele si visurile asupra copilului, care isi alimenteaza imaginea in societate si stima de sine prin copii, mama care crede neconditionat in copii, bunica cu rol de sprijin important in viata copilului si creatoare a mediului securizant, cu acceptare si iubire. De asemenea, sunt abordate dinamica de familie si impactul asupra copiilor, comportamentul copilului ca reactie la o nevoie a sa, lipsa iubirii si a timpului de calitate petrecut cu copiii, comparatia intre frati si gelozia cauzata.
Autoarea Parinoush Saniee reuseste sa schiteze o fresca a societatii iraniene, cu cel mai dur nucleu al sau, familia. Traditionalismul inca pare atotinvingator iar notiunea de `diferit` este cu greu acceptata. Unii dintre adulti nu par a avea resurse afective si mentale pentru a gestiona relatiile cu afectiune si blandete, in tipare prestabilite. Indiferent de tipul de relatie, in interiorul sau in exteriorul familiei, toate trebuie sa se incadreze in tipare si norme, astfel ca ce este natural ori unic va fi negat, respins.